Boris Peianov
Director de dezvoltare al Bienalei de Arhitectură BETA 2026 din Timișoara, care readuce în folosință fostul Liceu „Ion Mincu” prin reparare și reutilizare.
Practica sustenabilă
La BETA 2026 mobilizează oameni și parteneri și orientează resursele către lucruri care rămân utile comunității: lucrări de infrastructură, intervenții în spații existente și deschiderea fostei școli către parc.
Recuperarea materialelor și continuarea transformării după bienală sunt parte din proiect.
Galerie de lucrări
Interviu scris
Interviu cu Boris Peianov
Între 4 septembrie și 25 octombrie 2026, cea de-a șasea ediție a Bienalei de Arhitectură din Timișoara BETA readuce în circuitul public o parte din fostul Liceu „Ion Mincu”, în vecinătatea Parcului Botanic. Sub tema „In Practice - as opposed to ‘in theory’”, clădirea atelierelor și cantina devin locuri în care repararea, adaptarea și reutilizarea sunt puse în practică.
Resursele bienalei susțin lucrări de infrastructură și realizarea unor intervenții direct în spațiile existente, iar expoziția, rezidențele, atelierele și întâlnirile publice aduc noi utilizări într-un ansamblu ieșit din uz. Înlăturarea gardului despărțitor și deschiderea accesului dinspre parc schimbă relația fostei școli cu orașul, făcând posibilă traversarea și folosirea unui loc anterior izolat. Demersul pregătește astfel un proces de transformare care continuă dincolo de durata evenimentului. Pentru Boris Peianov, director de dezvoltare BETA 2026, această reactivare presupune mobilizarea oamenilor, construirea parteneriatelor și orientarea resurselor către lucruri care pot rămâne utile comunității. În interviul de mai jos, vorbește despre alegerile organizatorice ale ediției, recuperarea materialelor și capacitatea unui proiect cultural de a contribui la schimbarea felului în care orașul își folosește spațiile.
Cum a decurs pregătirea fostei școli pentru BETA 2026, de la alegerea spațiului până la deschiderea pentru public? Care a fost principala dificultate și cum ați abordat-o?
Alegerea spațiului a venit dintr-o dorință de a arăta că și el este o resursă existentă care încă mai poate fi folosită. Expoziția este un exercițiu de imaginație pentru comunitate, posibilitatea ca ea să vadă acest fel de spațiu cu alți ochi și să îi înțeleagă potențialul. Principala dificultate a fost și este lipsa de încredere și deschidere spre acest fel de abordare a mediului construit (refolosirea radicală).
Ce experiențe din parcursul dumneavoastră v-au format felul de a lucra cu oamenii și de a dezvolta proiecte culturale?
Lipsa acestui gen de proiecte în perioada mea de formare: de acolo, dorința de a le crea tinerilor acces la resurse, evenimente și oameni care inspiră.
Există un loc, un obiect sau o imagine din perioada formării care revine în felul în care lucrați astăzi? Cum se regăsește în alegerile pe care le faceți la BETA?
Implicarea, ca student, în proiecte asemănătoare mi-a lărgit orizonturile și m-a dus pe un drum frumos, cu multe experiențe inedite și multe reușite. Încerc, la rândul meu, să le ofer tinerilor, prin BETA, oportunitatea de a vedea profesia prin alți ochi, resurse pe care poate nu le-ar putea accesa altfel și un spațiu deschis, inspirațional și sigur.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră ca BETA să fie un proiect cultural sustenabil? Ce întrebare despre funcționarea sa pe termen lung vă preocupă în prezent, fără să aibă încă un răspuns?
Din punct de vedere arhitectural, cu privire la mediul construit ca resursă existentă, BETA a avut întotdeauna misiunea de a arăta publicului că un spațiu abandonat și în deteriorare nu are demolarea ca singură destinație. Faptul că municipiul și Primăria Timișoara au facilitat parteneriatul cu Fundația Miltonia, care și-a asumat o investiție pe termen lung în acest spațiu, este un semn că proiectul nostru își îndeplinește scopul. Dacă BETA poate continua să fie un catalizator pentru acest fel de schimbări și poate lăsa în urmă ceva de folos comunității, pentru noi înseamnă că proiectul este sustenabil.
De când lucrați la BETA, ce s-a schimbat în felul în care vă înțelegeți rolul în dezvoltarea unui proiect cultural? Cum se reflectă această schimbare în ediția 2026?
De când lucrez la BETA, cred mai mult în puterea comunității și îmi dau seama că împreună este mai ușor. Sunt mai convins că succesul unor astfel de evenimente și al orașului în general este strâns legat de felul în care astfel de proiecte cooperează și nu există doar izolat în sfera lor.
Principala dificultate a fost și este lipsa de încredere și deschidere spre acest fel de abordare a mediului construit (refolosirea radicală).
Cum ați stabilit prioritățile bugetului acestei ediții? Puteți descrie o alegere de alocare a resurselor care a făcut posibilă repararea sau adaptarea clădirii?
O parte din resurse au fost alocate pentru lucrări de infrastructură, cu scopul de a da clădirii o bază, atât pe durata bienalei, cât și pe termen lung (demolarea de anexe vechi care reprezentau un pericol pentru folosire, repararea drumului, instalația electrică, izolarea acoperișului etc.). Formatul standard al acestui gen de expoziție presupune un buget mare de logistică și transport pentru obiectele care vor fi expuse și apoi returnate. Pentru această ediție, am decis că bugetul ar fi mai bine folosit pentru producția intervențiilor directe în spațiu cu materiale deja existente în el.
Puteți urmări traseul unui material refolosit în cadrul bienalei, de la recuperare până la integrarea într-o intervenție? Ce destinație i-ați prevăzut după încheierea evenimentului?
Există mai multe exemple de materiale care au fost refolosite în cadrul bienalei, precum parchet, placaje, resturi rămase din demolări etc. Un bun exemplu ar fi scaunele abandonate în clase, care au fost transformate de Diana Giurea și Ovidiu Micșa și folosite pentru a forma o zonă de stat la umbra copacilor. După închiderea expoziției, acestea vor mobila curtea liceului, iar o parte din ele vor fi folosite în activarea unei curți nefolosite dintr-una dintre instituțiile din oraș.
Există mai multe exemple de materiale care au fost refolosite în cadrul bienalei, precum parchet, placaje, resturi rămase din demolări etc.
Cine a contribuit la pregătirea și transformarea spațiului printr-o muncă mai puțin vizibilă publicului? Cum ați asigurat recunoașterea acestor contribuții în cadrul proiectului?
Împreună cu echipele primăriei a fost făcut un număr mare de lucrări la infrastructura din jurul spațiului, ceva ce poate, la primul pas, nu este vizibil decât acelora care au avut acces la acest spațiu înainte de preluarea lui de către BETA. Pentru recunoașterea acestor contribuții, ne-am asigurat că ele sunt menționate și făcute cunoscute în discursuri publice, în presă, în publicațiile noastre etc.
Ce este deja stabilit pentru folosirea clădirii și întreținerea intervențiilor după bienală? Cine poate lua deciziile rămase și ce resurse sau acorduri mai sunt necesare?
Atât folosirea clădirii, cât și întreținerea acesteia și a intervențiilor pe care fundația va alege să le păstreze revin Fundației Miltonia. Instalațiile rămase vor fi mutate în spațiul public, acolo unde este posibil, sau în spațiile partenerilor BETA. Resursele rămase vor fi refolosite la următoarele activități BETA sau date spre refolosire, la cerere.
A existat o situație în care o soluție pe care o considerați mai sustenabilă nu a putut fi pusă în practică? Ce constrângeri sau diferențe de perspectivă au intervenit și cum ați ajuns la o decizie?
Lipsa unui sistem la nivel local sau chiar național de extindere a ciclului de viață al resurselor este ceva ce a adus mici dificultăți, adică lipsa de acces la resurse care nu sunt noi.
Ce bariere de acces ați identificat în folosirea fostei școli de către public? Ce ați putut rezolva până acum și ce a rămas dificil?
O barieră fizică, și anume gardul despărțitor care, de-a lungul anilor, a făcut din acest loc un colț întunecat, un spațiu de squatting acaparat de gunoaie și vegetație, ceea ce făcea ca cetățenii să ocolească spațiul. Odată cu demolarea primei bucăți de gard, spațiul a început să fie traversat de către trecători foarte des, ceea ce ne arată că accesul la acest spațiu era dorit și necesar.
