Lavinia Vasile
Directoarea Palatului Copiilor din Călărași, unde a crescut ca elevă. Educație artistică gratuită pentru 1.300 de elevi pe an, cu costume și decoruri refolosite.
Practica sustenabilă
Palatul Copiilor oferă educație artistică gratuită și deschisă tuturor, care transmite mai departe tradițiile.
După spectacole nu se aruncă nimic: costumele sunt modulare și refolosite (multe au peste 15 ani, unele aproape 100), decorurile devin structura altor scenografii, iar înregistrările rămân material didactic.
Interviu scris
Lavinia Vasile despre artă și copiii care cresc cu ea
Lavinia Vasile a ajuns la Palatul Copiilor din Călărași la 8 ani, pe vremea când se numea Casa Pionierilor, și practic a crescut acolo: ani la rând a reprezentat județul și țara, alături de colegii din ansamblul „Ghiocelul”, în concursuri și festivaluri.
A fost învățătoare, solistă, coregrafă și realizator TV, iar astăzi conduce Palatul Copiilor, unde a păstrat numele ansamblului folcloric în care s-a format. Pentru ea, arta nu este despre premii: fiecare apariție pe scenă este o treaptă spre visul unui copil. Povestea ei atinge mai multe obiective de dezvoltare durabilă. Palatul Copiilor oferă o educație artistică deschisă tuturor, care transmite mai departe tradițiile (ODD 4, Educație de calitate, țintele 4.5 și 4.7). În fiecare an sunt înscriși aici 1.300 de elevi, iar activitățile sunt complet gratuite; pentru copiii din familii cu posibilități reduse acesta este adesea singurul loc în care talentul nu depinde de banii părinților: arta devine un drept, nu un privilegiu (ODD 10, Reducerea inegalităților, ținta 10.2). După spectacol nu se aruncă nimic: costumele sunt gândite modular și refolosite, decorurile devin structura altor scenografii, iar înregistrările rămân material didactic pentru noile generații. Cele mai folosite sunt costumele populare și măștile de la obiceiurile de iarnă; majoritatea costumelor de dans, cu modele specifice zonei, au peste 15 ani, iar unele costume de solistă au aproape 100 de ani (ODD 12, Consum și producție responsabile, ținta 12.5). Iar participarea Palatului, instituție publică de educație, la un proiect național alături de o asociație arată cum se construiesc parteneriatele dintre instituții și societatea civilă (ODD 17, Parteneriate pentru realizarea obiectivelor, ținta 17.17). Vă invităm să parcurgeți interviul integral.
Interviu scris, realizat în octombrie 2026 de Asociația E Ceva Bine, în cadrul proiectului „Dezvoltarea Durabilă văzută prin lentila artei”, ediția a IV-a.
Ce descoperă un copil despre sine la Palatul Copiilor, chiar dacă nu ajunge să câștige un premiu?
Arta nu este despre premii, iar eu subliniez asta din primele ore. Fiecare moment pe care ei îl prezintă pe scenă este o treaptă spre visul lor, și la fiecare este diferit, astfel încât nu poate fi condiționat de câștigarea unui premiu. Prin aceste activități pot descoperi diversele fațete ale sinelui.
După ce se sting luminile, ce se întâmplă cu lucrurile din spectacol — costume, decoruri, idei?
După ce cortina se coboară definitiv, munca noastră nu se aruncă. Avem o întreagă politică de reinventare și sustenabilitate. Costumele sunt atent curățate și depozitate în magazia noastră; ele sunt gândite modular, astfel încât la următoarele activități să poată fi combinate diferit, modificate sau accesorizate complet nou. Decorurile sunt dezasamblate și refolosite ca structuri de bază pentru alte concepte, iar înregistrările video și audio devin material didactic valoros pentru noile generații și o arhivă vie a instituției noastre.
Cele mai folosite sunt costumele populare și, de asemenea, măștile populare folosite la obiceiurile de iarnă. Majoritatea celor de dans au peste 15 ani și sunt cu model specific zonei. Dar am și costume pentru soliste care au aproape 100 de ani vechime.
Ce poate vedea camera de televiziune din munca unui copil și ce nu poate surprinde, oricât de atent ar filma?
Camera poate vedea munca, uneori și emoția sau perseverența, dar cred că nu poate surprinde transformările interioare pe care le produc aceste activități, deoarece ele se vor vedea de-a lungul vieții, în diferite momente, când uneori nici ei nu își dau seama.
Ce responsabilitate simțiți față de copiii care, fără Palat, nu ar avea acces la educație artistică?
Resimt această responsabilitate ca pe o datorie sacră. Palatul Copiilor Călărași oferă activități complet gratuite, iar pentru copiii din medii defavorizate, acesta este singurul loc unde talentul lor nu este condiționat de situația financiară a părinților. Când văd un copil extrem de talentat care nu are posibilități, mă transform într-un luptător: facem tot posibilul să îi asigurăm ajutorul necesar, pentru că arta trebuie să fie un drept, nu un privilegiu de lux.
Dacă un fost elev s-ar întoarce peste zece ani și v-ar spune ce a luat cu el de la Palat, ce v-ar bucura cel mai mult să auziți?
Ceea ce vreau să rămână în ei este sentimentul că sunt capabili de lucruri mărețe, curajul de a se exprima liber și bunătatea. Mi-aș dori ca amintirea Palatului Copiilor să fie o ancoră de lumină în sufletul lor — un memento că au fost iubiți, ascultați și că au aparținut unei comunități unde frumosul a contat. Dacă vor transmite această dragoste pentru frumos și nepoților lor, înseamnă că misiunea mea a fost îndeplinită.
Ce vă vine prima dată în minte când vă gândiți la copilăria dumneavoastră și la muzică?
Povestea a început când aveam 8 ani și am ajuns pentru prima dată la Palatul Copiilor Călărași (pe atunci Casa Pionierilor). Am activat acolo până în clasa a XIII-a. Practic, am crescut la Palatul Copiilor, mi-am descoperit și dezvoltat talentul artistic, fără să mă gândesc că voi ajunge să lucrez aici pe viitor. Foarte mulți ani am reprezentat județul nostru și țara în nenumărate concursuri și festivaluri, alături de colegii mei din ansamblul „Ghiocelul”, coordonat de domnul prof. Dumitru Savu și domnul prof. Călin Ștefan. Toate amintirile mele din copilărie sunt legate de activitatea de la Palat și de deplasările cu colegii, iar toate experiențele acumulate prin acestea consider că m-au modelat.
Ați fost pe scenă, ați lucrat în televiziune, ați creat spectacole și ați predat. În care dintre aceste locuri v-ați simțit cel mai aproape de ceea ce vreți să dăruiți copiilor?
Am activat la începutul carierei mele profesionale ca învățătoare și mi-a plăcut să-i învăț și pe alții nu doar elemente teoretice din programa școlară, ci și cum să ne păstrăm rădăcinile puternice. Rădăcini ce vin din tradițiile neamului nostru și care merită transmise fără distorsionare generațiilor viitoare. Am realizat că arta mea devine cu adevărat valoroasă doar atunci când o dăruiesc și prinde rădăcini și în ceilalți.
Ce vă învață copiii despre meseria dumneavoastră?
Lucrul cu copiii te ține la un nivel înalt de creativitate, din perspectiva faptului că ei sunt atât de diferiți, iar noi, ca dascăli, trebuie să le păstrăm unicitatea.
Cum îl ajutați pe copilul care își dorește să urce pe scenă, dar căruia îi este teamă?
Am întâlnit copii foarte talentați care nu știau asta despre ei, iar faptul că îi încurajez să se exprime liber și creativ prin talentul lor le dă aripi. Aripi care mai târziu pot deveni principala satisfacție a vieții lor profesionale.
Povestiți-ne cum prinde viață un spectacol al copiilor. Care este momentul în care simțiți că nu mai este doar o repetiție, ci povestea lor?
Un spectacol cu copiii se naște dintr-o poveste sau dintr-o simplă stare de spirit. Traseul pornește de la o idee, pe care o transform alături de colegii mei în mișcare și sunet, dar magia apare abia când copiii își aduc propria personalitate în ecuație. Nu le impunem mișcări robotice; repetăm, testăm, adaptăm în funcție de ce simt și ei, iar spectacolul final devine un organism viu, construit împreună, nu doar o coregrafie executată la comandă.
Ce ați vrea să știe o familie din Călărași care nu a intrat niciodată în Palatul Copiilor?
Mi-aș dori să știe că pot veni cu copiii la noi oricând hotărăsc dumnealor, că niciodată nu e târziu să descopere ce le place să facă și că e în regulă să se răzgândească, până descoperă ce le face sufletul să cânte.
Există o poveste a orașului sau un cântec pe care ați vrut neapărat să îl duceți mai departe prin copii? De ce?
Mi-am dorit să duc mai departe moștenirea dată de profesorii mei; de aceea am păstrat până azi numele ansamblului folcloric înființat la Palat în 1986.
Ce oferă Palatul Copiilor în plus față de școală?
Școala formală oferă structură, cunoștințe teoretice și rigoare, elemente absolut necesare, însă funcționează adesea după un tipar standardizat, unde greșeala este penalizată cu o notă mică. Palatul Copiilor oferă libertatea de a greși fără frică. Aici nu punem note, nu punem presiunea examenelor. Oferim un spațiu de siguranță emoțională unde copilul își poate descoperi pasiunile, își poate dezvolta inteligența emoțională și poate învăța lucrul în echipă prin cooperare, nu prin competiție acerbă. Noi nu formăm doar competențe, formăm caractere prin libertate.
Când vorbim despre un viitor mai bun pentru copii, ce credeți că poate face arta, aici, în Călărași?
Cred că arta le poate oferi o șansă, o perspectivă diferită asupra lumii, o oportunitate de autodepășire și evoluție dincolo de meseria pe care o vor alege.
