Andreea Tătărușanu

Cum a început My Famous Blazer și care a fost momentul în care ai înțeles că poate deveni mai mult decât un proiect personal?

My Famous Blazer a început într-o perioadă foarte importantă din viața mea, când aveam un copil mic. Nu am pornit cu un plan de business clasic, cu o investiție mare, cu stocuri, infrastructură sau un buget de zeci de mii de euro. Am început foarte simplu, cu câteva sacouri pe care am început să le transform pentru mine.

Investiția inițială a fost în jur de 500 de lei. A fost mai degrabă o pornire din curiozitate, din plăcerea de a crea și din nevoia de a face ceva care să mă reprezinte.

Apoi am participat la un târg mic, local, în Iași. Reacția oamenilor a fost foarte bună și atunci am avut primul moment în care am realizat că ceea ce fac eu nu era doar ceva care îmi plăcea mie. Era ceva diferit, ceva ce oamenii observau și își doreau.

De acolo am prins curaj. Am venit în București, am înființat o companie, am cumpărat o dubă și am început să merg prin țară cu My Famous Blazer.

Privind în urmă, cred că cel mai frumos lucru este că My Famous Blazer nu a fost construit după un plan perfect. A crescut odată cu mine, dintr-o idee, dintr-o emoție și din curajul de a începe. Am început cu câteva sacouri și un copil mic lângă mine, iar astăzi călătoresc prin țară cu un brand care poartă foarte mult din povestea mea. Poate că, până la urmă, nu eu am construit doar My Famous Blazer — ne-am construit una pe cealaltă.

Există o imagine, un loc sau o experiență care a avut un rol important în formarea ta creativă?

Cred că sunt foarte multe experiențe care m-au format. Nu pot să spun că există un singur moment sau un singur loc care să fi determinat ceea ce fac astăzi.

Eu sunt foarte atentă la oameni, la imagini, la perioade, la detalii și la stările pe care le trăiesc. Toate acestea rămân undeva în mine și, mai devreme sau mai târziu, ajung în ceea ce creez.

Experiențele din viața personală mă ajută foarte mult să creez. Bucuriile, dezamăgirile, oamenii pe care îi întâlnesc, anumite perioade din viață sau anumite emoții se pot transforma în culori, imagini, texturi, materiale sau detalii ale unei piese.

Cred că nu pot separa foarte clar omul care sunt de ceea ce creez. Viața mea intră, într-un fel sau altul, în munca mea.

Ce înseamnă arta pentru tine? Este mai degrabă inspirație sau un mod de a înțelege lumea?

Pentru mine, arta este și inspirație, dar este mult mai mult decât atât.

Este un mod prin care pot să înțeleg anumite perioade, oameni, emoții și idei. Mă atrag foarte mult lucrările importante din arta universală, imaginile, personajele, detaliile din pictură, sculptură sau diferite perioade artistice.

Uneori pornesc de la o imagine foarte cunoscută, alteori de la un detaliu pe care îl descopăr într-o lucrare. Nu vreau însă doar să reproduc imaginea respectivă. Mă interesează ce pot face cu ea, cum o pot transforma și cum o pot aduce într-un context contemporan.

Pentru mine, arta devine astfel un punct de plecare.

Care este întrebarea care te preocupă cel mai mult acum în practica ta artistică?

Mă interesează foarte mult până unde poate merge transformarea unui sacou fără să-i pierzi esența.

Pentru mine, sustenabilitatea și upcycling-ul nu înseamnă doar să iei ceva vechi și să îi adaugi câteva elemente pentru a putea spune că este transformat. Mă interesează o transformare reală, responsabilă și cu sens.

Un sacou bun, făcut dintr-o lână bună, din cashmere sau dintr-un material de calitate, are deja o valoare. Eu încerc să pornesc de la acea valoare și să îi dau o nouă viață.

Întrebarea este cât de departe pot merge cu transformarea fără să devină superficială și fără să pierd ceea ce era valoros în piesa inițială.

Mă interesează cât de departe pot merge cu transformarea fără să devină superficială și fără să pierd ceea ce era valoros în piesa inițială.

Cum s-a schimbat felul în care te vezi pe tine în raport cu ceea ce creezi?

La început cred că mă vedeam mai mult ca pe cineva care transformă niște sacouri. Era foarte personal și foarte instinctiv.

Cu timpul, am început să înțeleg că există un limbaj propriu în ceea ce fac. Am început să fiu mai atentă la construcție, la materiale, la imagini, la proporții și la felul în care toate aceste elemente comunică între ele.

Și cred că m-am schimbat și eu. Am devenit mai atentă, mai răbdătoare și mai conștientă de ceea ce vreau să transmit.

Nu mai creez doar pentru că îmi place mie ceva. Încerc să înțeleg și persoana care va purta piesa.

Cum începe, concret, o creație My Famous Blazer?

De cele mai multe ori, începe cu o idee, cu o imagine sau cu o anumită temă.

Apoi caut sacoul potrivit. Mă uit la croială, la textură, la culoare, la rever, la umeri și la toate elementele care fac parte din construcția lui.

Pentru mine este foarte important să păstrez identitatea sacoului. Nu vreau să șterg ceea ce a fost înainte și să construiesc ceva complet separat peste el. Vreau să construiesc pornind de la ceea ce există deja.

După aceea apar imaginile, simbolurile, materialele și combinațiile dintre ele. Urmează partea de tăiere, coasere, aplicare și modificare.

Uneori am în minte o imagine foarte clară, dar materialul nu vrea să meargă exact în direcția aceea. Și am învățat să îl ascult. Uneori trebuie să accept că materialul are propriul lui comportament și că rezultatul final poate fi puțin diferit de ceea ce am imaginat inițial.

Cred că și asta face parte din creație.

Care a fost unul dintre cele mai dificile proiecte pentru tine?

Cele mai dificile sunt proiectele în care am o imagine foarte clară în minte și materialul sau construcția sacoului nu mă lasă să ajung exact acolo.

În acele momente trebuie să găsesc un echilibru între ceea ce vreau eu și ceea ce îmi permite piesa.

Nu îmi place să forțez lucrurile doar pentru a respecta cu orice preț o idee inițială. Uneori, tocmai abaterea aceea de la plan produce ceva mai interesant.

Cât de mult influențează România și locul în care trăiești ceea ce creezi?

Foarte mult, chiar dacă uneori influența nu este evidentă.

Sunt atentă la oameni, la felul în care se îmbracă, la locurile prin care trec, la orașe, la evenimente și la atmosfera din jur.

Faptul că mergem prin țară cu My Famous Blazer mă ajută foarte mult. Întâlnesc oameni diferiți, văd reacții diferite și înțeleg mai bine cum ajung creațiile mele la public.

Cred că și România intră în ceea ce fac tocmai prin această diversitate de oameni și de experiențe.

Ce rol au materialele și tehnologia în procesul tău?

Materialele sunt esențiale. Pentru mine, nu sunt doar suportul pe care aplic o imagine.

O lână bună, un cashmere, o textură specială sau un material cu o anumită cădere pot schimba complet felul în care văd o piesă.

Tehnologia mă ajută să duc ideile mai departe. Folosesc echipamentele pentru imprimare, presare și diferite etape tehnice ale procesului, dar tehnologia este un instrument.

Ideea și decizia creativă rămân cele mai importante.

Ce faci atunci când resursele, timpul sau materialele nu îți permit să faci exact ceea ce ai imaginat?

Timpul este probabil cea mai mare limitare.

Aș vrea să pot lucra mai mult la fiecare piesă, să experimentez mai mult și să dezvolt anumite idei până la capăt.

Nu îmi place să lucrez pe fugă. Cred că anumite lucruri au nevoie de timp.

În ceea ce privește materialele, încerc să folosesc cât mai mult din ceea ce am. Păstrez resturi, încercări care nu au funcționat și materiale pe care nu le-am folosit încă. Nu știi niciodată când un fragment pe care l-ai păstrat poate deveni exact detaliul de care ai nevoie într-o altă creație.

Ce rămâne după ce o piesă este terminată?

Rămâne experiența procesului.

Uneori rămâne și un material, o bucată de țesătură, un fragment sau o idee pe care nu am folosit-o.

Dar cel mai important este că fiecare piesă mă învață ceva.

Chiar și atunci când ceva nu iese așa cum mi-am imaginat, nu consider că timpul a fost pierdut. Poate că acea încercare îmi va folosi într-o altă creație.

Cine face posibil, concret, tot ceea ce se întâmplă la My Famous Blazer?

Suntem doar eu și partenerul meu.

Eu mă ocup în principal de partea creativă: ideile, alegerea materialelor și imaginilor, transformarea sacourilor și identitatea fiecărei piese.

El se ocupă de partea tehnică, de marketing, organizare și de partea tehnică a producției, unde este nevoie.

Este o combinație între partea mea creativă și partea lui tehnică și organizatorică.

Simți că ai responsabilități față de oamenii, poveștile sau materialele pe care le folosești?

Da! Mai ales atunci când pornesc de la un material care deja are o istorie.

Nu vreau să distrug ceea ce a existat înainte doar pentru a face ceva nou. Vreau să construiesc mai departe.

Cred că fiecare sacou are o anumită construcție, o anumită croială și anumite elemente care îi dau identitate. Eu încerc să le respect și să le duc într-o altă direcție.

La fel se întâmplă și cu referințele artistice. Dacă folosesc o imagine sau un personaj, mă interesează să existe un motiv pentru care îl aleg.

Există momente în care trebuie să faci compromisuri între ceea ce vrei artistic și ceea ce poate fi realizat?

Da, sigur! Cred că orice proces creativ presupune compromisuri.

Uneori materialul nu permite ceea ce vreau. Alteori timpul, tehnica sau construcția piesei mă obligă să schimb ceva.

Dar nu văd întotdeauna compromisul ca pe ceva negativ. Uneori tocmai limita aceea te obligă să găsești o soluție la care nu te-ai fi gândit altfel.

S-a întâmplat ca perspectiva unui om să îți schimbe un proiect?

Da! Înainte, cream lucruri care mi-ar fi plăcut mie, dar acum încerc să creez pentru fiecare om în parte, ținând cont de caracterul și personalitatea lui sau, cel puțin, să mă apropii cât mai mult de acestea.

Asta schimbă foarte mult felul în care privesc o piesă.

Nu mă mai gândesc doar dacă mie îmi place. Mă gândesc cine ar purta-o, ce fel de persoană este, ce energie are și ce ar putea însemna pentru ea.

Care este cea mai puternică reacție pe care ai primit-o de la un client?

Unele dintre cele mai importante reacții pentru mine nu au fost despre sacou în sine, ci despre cum s-a simțit persoana purtându-l.

O clientă mi-a spus: „M-am simțit eu!”

O altă persoană mi-a spus: „M-am simțit atât de bine, m-am redescoperit, atât de energică și liberă!”

Și mai sunt oameni care îmi spun că sunt admirați atunci când poartă sacoul.

Asta mă bucură foarte mult. Pentru mine, nu este suficient ca o piesă să arate bine. Mă interesează ce se întâmplă cu omul atunci când o îmbracă. Dacă îi schimbă energia, dacă îi dă libertate, încredere sau pur și simplu îl face să se simtă mai mult el însuși, atunci simt că piesa și-a găsit rostul.

Care sunt barierele prin care publicul ajunge mai greu să se conecteze cu lucrările tale?

Poate exista și situația în care un om să nu găsească, în ceea ce am creat până acum, o temă, un personaj sau un moment artistic în care să se regăsească. Inspirațiile sunt atât de multe — sute, poate mii — încât este imposibil să le putem acoperi pe toate. Pentru mine, acesta ar fi probabil singurul motiv pentru care cineva nu s-ar conecta imediat cu My Famous Blazer.

Ce poate face arta în fața problemelor lumii de astăzi?

Cred că arta poate să îi facă pe oameni să se oprească puțin.

Să privească, să simtă, să își pună întrebări.

Nu cred că arta poate rezolva singură problemele lumii, dar poate schimba felul în care oamenii privesc anumite lucruri.

Pentru mine, faptul că pot lua un sacou care ar fi putut avea o singură viață și îi pot da o altă identitate este deja o formă de a vorbi despre consum, despre transformare și despre faptul că nu trebuie să renunțăm imediat la lucrurile care încă au valoare.

Cum găsești echilibrul între ritmul creației și presiunea de a produce mereu ceva nou?

Este greu.

Există permanent presiunea de a veni cu ceva nou, mai ales în zona modei și a social media.

Dar eu nu vreau să creez doar pentru a avea ceva nou de arătat.

Prefer să lucrez mai mult la o piesă și să simt că are un sens decât să produc foarte repede doar pentru că trebuie să apară o noutate.

Cred că fiecare creație are nevoie de timpul ei.

Ce ai vrea să rămână din My Famous Blazer peste 50 de ani?

Mi-ar plăcea să rămână povestea.

Să se vadă că au existat niște oameni care au încercat să transforme ceva, să dea o nouă viață unor materiale și să creeze ceva care nu semăna cu ceea ce exista deja.

Mi-ar plăcea să rămână piesele, bineînțeles, dar și ideea din spatele lor: că poți lua ceva care are deja o istorie și îi poți adăuga o nouă poveste.

Și, poate cel mai important, mi-aș dori ca oamenii care au purtat My Famous Blazer să își amintească cum s-au simțit atunci când au îmbrăcat acea piesă.

Dacă peste 50 de ani cineva va privi un sacou My Famous Blazer și va spune „uite, asta a fost o perioadă, o poveste, o emoție”, atunci cred că am lăsat ceva în urmă.