Niculae Călărașiu
Creează, împreună cu soția, pălării, brățări și obiecte steampunk din piese recuperate din ceasuri vechi, stricate sau incomplete.
Practica sustenabilă
Piesele din ceasuri vechi sunt selectate, curățate și integrate în pălării, brățări și alte obiecte. Chiar și fragmentele rupte își găsesc loc în altă lucrare, ca deșeurile să fie minime.
Echilibrează numărul de detalii cu prețul, ca produsele să fie accesibile; unele rămân în ediții limitate, pentru că nu se pot face în cantități mari.
Video
Galerie de lucrări
Interviu scris
Interviu cu Niculae Călărașiu
Interviu scris cu Niculae Călărașiu, realizat pentru „Dezvoltarea durabilă văzută prin lentila artei”, ediția a IV-a.
Dacă ar fi să vă povestiți parcursul prin câteva experiențe care v-au format felul de a privi lumea, de unde ați începe?
Când eram mic, desfăceam jucăriile ca să văd cum funcționează mecanismele din interior. Mai târziu, în anii ’80, când am lucrat ca structurist de aviație, pasiunea mea pentru mecanismele mici s-a dezvoltat și mai mult. De atunci, am căutat mereu să recreez și să reasamblez tot felul de obiecte.
Ce întrebare vă însoțește în prezent în practica artistică, chiar dacă nu aveți încă un răspuns la ea?
Mă întreb cum aș putea să opresc timpul în lucrările mele și să ofer privitorului o experiență nouă, care să-i trezească o emoție sau o stare aparte.
Cum începe, de obicei, o lucrare? Ne puteți conduce printr-un exemplu concret, de la primul impuls până la primele decizii?
De obicei, pornesc de la o formă statică sau de la un obiect cu o structură deja definită. Apoi încep să adaug piese, lăsându-mă ghidat de impuls și de imaginație. Treptat, elementele se leagă între ele și apare imaginea finală, uneori de parcă aș crea într-o transă.
Cum influențează locul în care trăiți sau lucrați ceea ce creați? Puteți descrie o legătură concretă cu mediul, istoria sau viața acelui loc?
Nu există neapărat un loc anume care să-mi influențeze creațiile. Mă inspir mai ales din epoca victoriană, din moda steampunk și din obiectele pe care le descopăr la târgurile de vechituri. Apoi las imaginația și impulsul de moment să mă conducă spre o formă nouă.
Alegeți un element important al unei lucrări — un material, un obiect, o imagine, un sunet sau o tehnologie. Ce drum a parcurs înainte de a intra în procesul dumneavoastră și cât contează această origine?
Folosim în lucrările noastre piese recuperate din ceasuri vechi, adesea stricate sau incomplete. Eu și soția mea le selectăm, le curățăm și le integrăm în produsele finale, fie că este vorba despre pălării, brățări sau alte obiecte decorative. Originea lor contează, pentru că fiecare piesă poartă urmele unei vieți anterioare și primește astfel o nouă întrebuințare.
Cine face posibilă munca dumneavoastră, deși contribuția sa este mai puțin vizibilă publicului? Cum își găsește această contribuție recunoașterea?
Soția mea are o contribuție esențială. Când mă concentrez asupra unei idei și intru în ritmul meu de creație, ea mă sprijină și se ocupă de detaliile care cer multă atenție și precizie. Eu mă ocup mai ales de piesele mai mari și de partea imaginativă, iar împreună formăm o echipă foarte bună. O mare parte dintre produsele noastre sunt creațiile ei, iar fără ajutorul și talentul ei nu am fi ajuns aici.
A existat o situație în care ceea ce considerați important a intrat în contradicție cu felul în care puteați realiza o lucrare? Cum ați gestionat acel compromis?
Mi-ar plăcea să umplu fiecare lucrare cu cât mai multe piese de ceas, însă trebuie să ținem cont și de prețuri, astfel încât produsele să fie accesibile unui public cât mai larg. Uneori trebuie să găsesc un echilibru între timpul investit, numărul de detalii și prețul final.
Povestiți o situație în care o diferență de perspectivă, o rezistență sau un refuz — al dumneavoastră ori al cuiva cu care ați lucrat — a schimbat direcția unui proiect.
Nu am trecut printr-o astfel de situație în mod special. Eu și soția mea lucrăm în armonie, ne completăm ideile și găsim împreună soluții atunci când construim ceva nou.
Ce întâlnire cu un privitor din afara mediului artistic v-a rămas în minte? Ce v-a făcut să înțelegeți despre felul în care este primită munca dumneavoastră?
Îmi amintesc un client care m-a recunoscut pe stradă și mi-a povestit că el și partenera lui cumpăraseră de la noi pălării steampunk pe care le-au oferit cadou unui cuplu la nuntă. Pălăriile au devenit un element important al evenimentului și au apărut în fotografiile de amintire. M-a impresionat povestea, pentru că uneori nu ne dăm seama cât de mult poate dăinui impactul unei creații, dincolo de momentul în care este cumpărată.
Există o imagine, un loc, un obiect sau o experiență din perioada formării care revine, poate chiar involuntar, în ceea ce faceți astăzi?
Îmi amintesc ceasurile pe care le vedeam la târgurile de vechituri în adolescență. M-au fascinat încă de atunci, iar mai târziu am început să le ofer un scop nou, transformându-le în piese ale creațiilor mele.
Privind retrospectiv, puteți identifica un moment în care arta a devenit pentru dumneavoastră un mod de a înțelege lumea? Ce s-a întâmplat atunci?
În anii ’80 am început să creez mărțișoare și să le vând la târguri. Atunci am simțit că arta începe să capete suflet și însemnătate pentru mine. A devenit treptat un mod de a-mi exprima ideile și de a da obiectelor o viață nouă.
Ce s-a schimbat cel mai mult în felul în care vă înțelegeți rolul de artist de când ați început să lucrați?
Am înțeles că fiecare persoană vede și simte altceva în fața aceleiași lucrări. Rolul meu nu este să-i spun privitorului ce să vadă, ci să-i ofer ceva ce poate simți și interpreta în felul său. Imaginea finală se formează în mintea fiecăruia, prin propriile experiențe.
Care dintre proiectele dumneavoastră v-a pus cel mai mult la încercare și ce a schimbat acea experiență în felul în care lucrați?
Mi-am dorit mult timp să creez un dirijabil de tip Zeppelin, iar ideea aceasta m-a pus serios la încercare. După multe încercări și momente în care m-am îndoit că voi reuși, am găsit soluția de a-l construi dintr-o umbrelă ruptă. Experiența mi-a arătat că merită să insist asupra unei idei, chiar și atunci când drumul până la forma finală nu este clar.
Ce resursă vă limitează cel mai mult în practică — timpul, spațiul, banii, materialele, energia sau altceva — și cum se vede această limită în alegerile pe care le faceți?
Avem foarte multe idei, așa că timpul este principala noastră limitare. Uneori mi-aș dori să-l pot opri, așa cum încerc să păstrez timpul în lucrările noastre, pentru a da fiecărui produs atenția pe care o merită.
Ce se întâmplă cu ceea ce rămâne în urma procesului de lucru: materiale, încercări abandonate, fișiere sau fragmente? Cum decideți ce păstrați, ce refolosiți și la ce renunțați?
Încercăm să refolosim tot ce se poate. Chiar și piesele rupte sau fragmentele care par inutilizabile își pot găsi un loc într-o altă creație. În felul acesta, reducem la minimum deșeurile și le oferim materialelor o nouă viață.
Ce responsabilități considerați că aveți față de oamenii, poveștile sau locurile care intră în lucrările dumneavoastră? Cum se traduc acestea într-o decizie concretă?
Simțim că avem responsabilitatea de a transforma materiale vechi în obiecte noi, cu creativitate și respect pentru ceea ce au fost înainte. Ne dorim ca fiecare creație să trezească o emoție și să-i ofere privitorului o experiență aparte.
Pălăriile au devenit un element important al evenimentului și au apărut în fotografiile de amintire.
Ce poate împiedica o persoană să intre în relație cu lucrările dumneavoastră? Ce ați putea schimba în felul sau în locul în care acestea sunt prezentate?
Stilul steampunk nu este pe gustul tuturor, iar acest lucru este firesc. Noi ne exprimăm prin el și încercăm să păstrăm vie legătura cu trecutul, reutilizând ceasuri și alte piese vechi. Nu cred că fiecare lucrare trebuie să fie pe placul tuturor; important este să ajungă la oamenii care rezonează cu ea.
Cum vă găsiți propriul ritm de lucru în raport cu termenele și așteptarea de a produce mereu ceva nou? Povestiți o situație în care aceste ritmuri au intrat în conflict.
Am mereu foarte multe idei pentru produse noi, însă timpul și capacitatea noastră de lucru sunt limitate. Din păcate, nu toate ideile pot deveni realitate imediat. Când ne permite timpul, adăugăm produse noi în colecție, dar unele rămân în ediții limitate, pentru că nu le putem realiza în cantități mari.
În raport cu problemele lumii de astăzi, ce credeți că poate face arta și unde îi vedeți limitele? Puteți porni de la o experiență care v-a întărit sau v-a schimbat această convingere?
Prin stilul steampunk și prin reciclarea ceasurilor vechi, încercăm să readucem trecutul în prezent. Trecutul este o parte importantă a felului în care înțelegem lumea de astăzi, iar creațiile noastre îmbină aceste două dimensiuni. Arta poate atrage atenția, poate stârni curiozitatea și poate da obiectelor o nouă viață, chiar dacă nu poate rezolva singură toate problemele lumii.
Dacă peste cincizeci de ani lucrările dumneavoastră nu ar mai exista în forma lor actuală, ce v-ați dori să fi rămas în urma lor?
Mi-aș dori să rămână amintirile oamenilor, emoția și uimirea pe care le-au simțit în fața creațiilor noastre. Povestea pălăriilor purtate la acea nuntă mi-a arătat că o lucrare poate deveni parte dintr-un moment important al vieții cuiva. Sper ca acest sentiment să dăinuie, chiar dacă obiectele se schimbă în timp.
