Oana Tudose

Dacă ar fi să vă povestiți parcursul nu prin școli, expoziții sau momente profesionale, ci prin câteva experiențe care v-au format felul de a privi lumea, de unde ați începe?

Sunt câteva momente cheie importante care mi-au format felul de a privi lumea. În primul rând plecarea din România la studii în Olanda unde am cunoscut oameni de nationalități și culturi diferite și am fost expusă la diversitate culturală și umană în general. Atunci România devenea ușor ușor un sentiment de acasă și începeam să-l percep diferit. Apoi am cunoscut oameni care mi-au devenit prieteni și împreună, dezbateam idei și concepte, creăm fară așteptări. Creativitatea și conexiunea sinceră m-au ajutat să ințeleg cine sunt.

Un alt moment a fost decesul bunicii mele în 2018 și instabilitatea pietei de muncă de atunci - nu aveam de lucru și m-am întors în Romania temporar să înțeleg ce vreau să fac mai departe. Atunci a murit și bunica mea care m-a crescut. Suferința pierderii ei am procesat-o prin a crea.

Și nu în ultimul rând, nașterea fiicei mele în 2023 mi-a schimbat de asemenea perspectiva asupra lumii în sensul în care mi-a fost activat un muschi activist împortiva geocidului din Gaza, sclaviei copiilor sau orice formă de inegalitate. Asta se reflectă mai departe în munca mea.

Ați vorbit în trecut despre Gorj, despre familie și despre lucrul cu textilele ca despre prezențe importante în formarea dumneavoastră. Ce anume din acel univers continuă să revină, poate chiar fără să îl chemați, în ceea ce faceți astăzi?

Cu siguranță sentimente, emotii, trăiri interioare, amintiri, dar și poveștile mitologice tradiționale, conexiunea cu natura și strămoșii. În același timp sunt și câteva tehnici de prelucrare textilă pe care le aplica bunica și la care mă gândesc și acum.

Privind retrospectiv, puteți identifica un moment în care ați înțeles că arta nu este doar ceva ce faceți, ci un mod prin care încercați să înțelegeți lumea?

Cred că am știut asta de când eram copil sau încercam să fac asta de când eram copil. Mereu căutam prin sertare ceva și când eram întrebată ce caut aveam mereu același răspuns: o să știu când o să găsesc. Desenam, făceam colaje din materiale organice sau mă jucam cu nămol. Dar dacă ar fi să numesc un moment decisiv din maturitate, cu siguranta în 2018 când am stat la bunica vreo două săptămâni și doar am vorbit și făcut artă împreună. La finalul celor două săptămâni, ea a murit.

Cum începe, de obicei, o lucrare pentru dumneavoastră: de la material, de la o imagine, de la o amintire, de la un text sau de la o problemă pe care nu reușiți încă să o formulați?

Singurul obicei e să nu planific și să explorez ce văd, ce simt, ce aud, ce nu percep încă, un sentiment, un citat, un cuvânt. Procesul creativ este în primul rând despre explorare interioară și am încredere că mâinile mele știu ce vor să zică. În cele mai multe cazuri lucrarea începe să-mi spună unde vrea să ajungă.

Practica dumneavoastră a trecut de la arhitectură și design către o zonă în care arta textilă pare să fi devenit tot mai autonomă. Ce a trebuit să pierdeți sau să dezvățați din gândirea de designer pentru ca această schimbare să se producă?

Tehnicalitatea și ideea că totul trebuie făcut ergonomic pentru folosița fizică, un produs într-un spatiu sau un spațiu. Acum, prin artă, creez pentru folosița emoțională.

Ce poate spune lâna în lucrările dumneavoastră și nu ar putea spune la fel un alt material?

Provin de la primul tău acasă.

Ați început să experimentați cu lâna în jurul anului 2017. Ce întrebare aveați atunci despre acest material și ce întrebare aveți astăzi, după aproape un deceniu de lucru cu el?

Sună mult, dar am aceeași curiozitate materială: ce pot să fac cu și din lana asta?

Dacă am urmări o singură cantitate de lână de la locul din care provine până la lucrarea terminată, care ar fi traseul ei real — inclusiv etapele mai puțin vizibile, pierderile și materialele auxiliare?

Cumpăr lâna spalată și dărăcita de la oierii din Novaci. Aceștia în prealabil: tund oaia, spală lâna, o dărăcesc. Pierderile de material în procesul realizat de oier depind de cât de murdară este lâna. In procesul de spălare se poate pierde, cred, în jur de 30%. În procesele mele la atelier, de împâșlire manuală cu apă, vopsit sau tors nu se mai pierde nimic. Asta pentru că nu ma interesează ca materialul să fie curat și îl folosesc și cu impurități. E parte organică din material și devine parte din lucrare.

Cum decideți ce lână merită recuperată și ce nu? Și cât de mult puteți controla, în practică, proveniența materialului cu care lucrați?

Prefer sa nu controlez calitatea și să lucrez cu materialul brut pe care îl cumpăr de la oieri. Calitatea este bună pentru ce vreau eu să fac. În plus, îmi place să lucrez cu materiale sau obiecte găsite, recuperate, organice și naturale.

În portofoliul dumneavoastră apar atât coloranți vegetali, cât și coloranți acizi. Ce vă face să alegeți unul sau altul și ce compromisuri implică fiecare pentru proces și pentru lucrare?

În 2019 am vopsit o cantitate foarte mare de lână cu care încă lucrez și acum în atelier. Vopseaua se schimbă în funcție de conceptul lucrării sau cerințele pe care le primesc. Am mereu un stoc de lână colorată în atelier cu care lucrez.

Cuvântul „natural” poate face uneori un proces să pară automat benign. Ce parte a vopsirii cu plante este mai complicată decât sugerează această imagine — în privința apei, energiei, mordanților, recoltării sau reziduurilor?

Tot procesul este destul de complicat și prefer să îl realizez în aer liber într-o curte unde am spațiu de desfășurare mai mare și mai liber. În ceea ce privește energia este partea cea mai complicată din punctul meu de vedere pentru că lâna necesită fierbere îndelungată împreună cu planta pentru a prinde culoare.

Ați spus că păstrați uneori în atelier piese nereușite sau neterminate până când găsiți o nouă posibilitate pentru ele. Cum distingeți între un material care încă așteaptă și unul care a devenit, pur și simplu, rest?

Instinct.

În lucrări precum The Garden, un textil vechi devine materia unei lucrări noi. Când transformați un obiect care poartă deja o istorie, cât de important este ca identitatea lui inițială să rămână vizibilă?

Aș spune că tot instinct și experimentare multă în atelier.

Există situații în care intenția artistică vă cere să folosiți un material sau un procedeu pe care nu îl considerați cea mai responsabilă alegere? Cum decideți atunci?

Schimb intenția artistică. Responsabilitatea și respectul pentru mediu, natură, comunități și oameni stă la baza practicii mele artistice și de acolo pornesc în primul rând.

Schimb intenția artistică. Responsabilitatea și respectul pentru mediu, natură, comunități și oameni stă la baza practicii mele artistice și de acolo pornesc în primul rând.

Care este compromisul pe care îl faceți cel mai greu în practica dumneavoastră — artistic, material, economic sau etic?

Economic cu siguranță este pe primul loc. De când explorez cariera artistică am ajuns să nu compromit pe partea etică, materială și artistică.

Ce ați învățat de la oamenii care cunosc tehnicile tradiționale de prelucrare a lânii și unde simțiți că începe responsabilitatea artistului atunci când un gest transmis devine parte dintr-un limbaj artistic contemporan?

Poate responsabilitatea mea ca artist este să transmit mai departe tehnica în sine.

Credeți că transformarea artistică a unui material poate modifica efectiv felul în care o comunitate îl privește — de exemplu, diferența dintre a vedea lâna ca resursă și a o vedea ca ceva fără valoare? Ce v-ar convinge că o asemenea schimbare s-a produs cu adevărat?

Nu pot presupune că practica mea a produs o schimbare în percepția comunității locale. Mi-aș dori asta și asta intenționam la începutul practicii artistice când am început să lucrez cu acest material, dar nu știu dacă asta chiar s-a produs. Am observat în timp reacția oamenilor din jur, dar și profesioniștilor la nivel național când am început să fiu invitată la expoziții și materialul a fost mereu în centrul atenției. Fiecare persoană care a interacționat cu lucrările a avut un moment de reculegere, de amintire de bunica, un mic moment petrecut în trecut. Oamenii din cercul apropiat care la început nu au ințeles si nu m-au crezut ce pot să fac cu lâna, acum mă încurajează și mă susțin. Cred ca a trebuit mai întâi să fac lucrul și după să-l explic. Încă nu știu dacă lâna este considerată o resursă pentru oameni.

În practica dumneavoastră apar frecvent memoria, mitologia, peisajul și relația dintre rural și urban. Ce înseamnă pentru dumneavoastră să lucrezi cu un loc fără să îl transformi într-o imagine nostalgică?

Locul simbolizează pentru mine începutul perceput ca emoție. Transpunerea acestor emoții în material, culoare sau formă se întamplă foarte instinctiv.

Când vă imaginați practica dumneavoastră peste 10–20 de ani, ce ați vrea neapărat să păstrați din felul în care lucrați astăzi și ce ați fi dispusă să abandonați?

Păstrez curiozitatea, empatia, procesarea emoțiilor și aș abandona atelierul pentru unul mult mai mare.

Lucrările dumneavoastră vorbesc adesea despre memorie și transformare. Ce înseamnă, pentru dumneavoastră, să lași ceva în urmă — ca obiect, ca gest sau ca fel de a privi materia?

Dacă nu o să mai fiu înainte să-mi cunosc nepoții, aș vrea să mă cunoască prin lucrarile și ideile pe care le transmit acum. Arta pe care o fac acum este un jurnal de descoperire interioară și procesare emoțională.